Ingrijirea tenului sensibil

Tenul sensibil necesita o ingrijire atenta si blanda, indiferent daca e vorba de o sensibilitate transmisa ereditar sau capatata la o anumita varsta. Produsele cosmetice trebuie sa fie alese cu mare atentie. In tinerete, e suficient sa folosesti o singura crema – important este sa fie potrivita tenului. Incepand cu varsta de 25 de ani, se recomanda folosirea produselor concepute special pentru tenul sensibil. Produsele hipoalergenice sunt cele mai sigure, pentru ca sunt bogate in substante nutritive, nu cauzeaza iritatii si au actiune calmanta asupra pielii. Este gresita opinia conform careia produsele care contin numai ingrediente naturale din plante ar trebui sa fie potrivite pentru tenul sensibil. Unele plante precum arnica, musetelul sau galbenelele au efecte puternice si pot provoca reactii alergice.

Pentru proceduri cosmetice, se recomanda folosirea produselor special concepute pentru acest tip de ten. Aceste produse contin substante de curatare foarte blande, uleiuri usoare si ingrediente calmante: pantenol, ulei de galbenele, extract de lemn dulce sau bisabolol din flori de musetel.

Un efect bun asupra tenului sensibil au cremele lichide cu alantoina – ingredient ce accelereaza procesul de vindecare a ranilor. Alantoina are un puternic efect calmant si este lipsita de efecte secundare, de aceea se gaseste in compozitia multor creme si lotiuni eficiente impotriva arsurilor solare. Acest ingredient calmeaza pielea iritata si contribuie la cresterea gradului de finete si elasticitate a pielii.

Programul zilnic de ingrijire a tenului sensibil

Dimineata, trebuie sa te speli pe fata cu apa calduta, apoi sa aplici o crema hidratanta usoara, de zi, bogata in grasimi, cu protectie UV.

Seara, foloseste un lapte demachiant cu textura usoara pentru a curata tenul de impuritati, apoi maseaza delicat fata cu o lotiune tonica fara alcool pentru a curata urmele de demachiant ramase atat pe fata cat si pe gat, si aplica in strat subtire o crema de noapte pentru ten sensibil.

Trebuie sa tii minte ca pielea sensibila reactioneaza negativ la schimbarile frecvente ale produselor cosmetice, asadar ingrijirea trebuie sa fie cat mai simpla: cu cat mai putine ingrediente actioneaza asupra pielii, cu atat mai mari sunt sansele sa nu apara iritatii. In timpul unei proceduri simple de curatare cu lapte demachiant si lotiune tonica, urmate de aplicarea cremei, pielea intra in contact cu aproximativ treizeci de substante diferite! Asadar, regula de baza pentru ingrijirea tenului sensibil: cu cat mai putine ingrediente se folosesc, cu atat mai bine.

Nu este indicat sa folosesti mai multe produse in acelasi timp. In loc sa aplici fondul de ten peste un strat de crema de zi, foloseste o crema coloranta de zi.

Tenul sensibil este foarte fin si subtire de la natura, trebuie sa eviti folosirea produselor exfoliante, pentru ca acestea il irita si il fac astfel si mai subtire. In unele cazuri, se poate ajunge la eczeme grave.

Daca vrei sa incerci un produs cosmetic nou, fa-o doar atunci cand pielea nu este supusa altor influente, in caz contrar stresul suplimentar poate provoca o reactie negativa, chiar daca produsul respectiv este potrivit pentru tenul tau. Daca tenul tau “a scapat de tot de sub control” si a inceput sa se irite de la produse obisnuite (asa ceva se intampla deseori in cazul amatoarelor de experimente cosmetice), cea mai buna solutie este sa-ti lasi pielea sa se odihneasca, renuntand la folosirea cosmeticelor pentru cateva zile. Nu folosi nici un fel de crema timp de aproximativ o saptamana. In primele zile, s-ar putea sa ai senzatii neplacute, dar treptat pielea va incepe sa-si utilizeze propriile resurse si starea ei se va imbunatati. In viitor, va trebui sa renunti la experimente.

Sfatul Cosmeticianului

Urmatoarele proceduri vor ajuta la restabilirea echilibrului natural de umiditate a pielii si la eliminarea rapida a uscaciunii. Fa un dus si apoi o baie in cada cu apa calda, in care se adauga 1 lingura de lapte, 2 linguri de miere, 3 picaturi de ulei esential de lemn de trandafir si 3 picaturi de lavanda.

Soarele arzator are efecte extrem de nocive asupra pielii, de aceea inainte sa iesi afara in zile insorite, este indicat sa aplici pe fata o crema cu protectie solara puternica. O lotiune cu protectie solara rezistenta la apa, aplicata inainte de inot, te poate proteja de efectele agresive ale apei cu un mare continut de clor.

Alimentatia, de asemenea, are un rol foarte important: in perioade de stres, pentru a nu-ti solicita si mai mult organismul, este indicat sa renunti la cafea, ceai negru si sucuri carbogazoase, sa reduci consumul de alcool (mai ales de sampanie) si sa eviti condimentele iuti. Aceste produse stimuleaza circulatia sangelui si cresc anxietatea, fapt care poate duce la inrosirea pielii si la aparitia senzatiei de mancarime.

In majoritatea cazurilor, o ingrijire corecta si completa te ajuta sa rezolvi toate problemele tenului sensibil.




Toate comentariile (1)

  1. Dadang

    eu nu folosesc deloc crema de noapte pentru ca mi se pare ca tenul meu nu respira daca il incarc cu o crema (mai ales ca aceste creme de napote sunt mult mai grase). am incercat de cateva ori si m-am trezit cu cosuri dimineata sau cu fata grasa, iar tenul meu e normal nu gras cu zona T mai ciudata (adica puncte negre, un cos din an in pasti etc.)eu folosesc doar crema de zi dimineata inainte de machiaj si nu pot sa zic ca arata rau tenul meu sau ca am riduri – decat la ochi ceva riduri fine.

Lasa un comentariu

Adresa de e-mail nu va fi publicata pe site. Campurile obligatorii sunt marcate cu *


*